Un incendiu a izbucnit ieri seara în satul Baurci – Moldoveni, raionul Cahul. În localitatea indicată au fost direcționate trei autospeciale, cu un efectiv de 10 persoane. Ajunse la fața locului, echipele de pompieri au constatat că flăcările au cuprins acoperișul unei case de locuit și al anexelor din preajmă, transmite CURENTUL.
În același timp, stăpînii care au reușit să iasă din locuință, au anunțat că în interior se află două butelii propan butan. Pentru a preveni izbucnirea unei explozii, pompierii au evacuat buteliile, timp în care celelalte echipe acționau pentru localizarea incendiului. Deoarece exista riscul extinderii focarului, din casă și din anexe au fost evacuate bunurile materiale.
Focul a fost localizat în două ore, suprafața afectată fiind cnsiderabilă, iar materialele de construcție combustibile. În consecință a fost distrus de flăcări acoperișul locuinței, cu suprafața totală de 80 m2 , dar datorită intervenției prompte a salvatorilor și pompierilor restul casei, precum și anexele au fost salvate.
Circumstanțele și cauza acestui incendiu sînt cercetate de către angajații Serviciului Situații Excepționale, o ipoteză luată în calcul fiind încălcarea normelor antiincendiare la exploatarea sobei de încălzit. Pompierii amintesc popilației să apeleze cît mai urgent echipele de salvare cînd observă o situație excepțională. Astfel, timpul de reacție va fi mai scurt și va exista posibilitatea salvării vieților și bunurilor materiale.
Adrian Platon