Un echipaj SMURD a fost solicitat în această dimineaţă să intervină pe traseul M-14 în apropiere de localitatea Mărăndeni, raionul Făleşti. Un automobil de mobil „ Renaul Megan” a derapat de pe traseu şi s-a inversat, transmite CURENTUL.
În urma accidentului, şoferul în vîrstă de 29 de ani a avut nevoie intervenţia serviciului medical de reanimare şi descarcerare. Conducătorul auto a primit un traumatism a coloanei vertebrale, iar echipajul de salvatori a acordat primul ajutor calificat, reuşind să stabilizeze persoana.
După îngrijirile acordate de echipa de intervenţie, bărbatul a fost transportată la spitalul. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale aminteşte că în situaţii de risc oamenii pot apela Serviciul 901.
Adrian Platon