Curtea Supremă de Justiţie a respins ca nefondate recursurile avocaţilor inculpatului Adrian Nichifor şi a nepotului acestuia, Trofim Nichifor, fiind menţinute hotărîrile judecătoreşti privind condamnarea celor doi, transmite CURENTUL.
Amintim că, pe 20 iunie 2011, Judecătoria Ciocana l-a recunoscut culpabil pe Adrian Nichifor (a.n.1974) de comiterea huliganismului agravat (art.287 alin.(3) Cod penal) şi omorului intenţionat săvîrşit prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane (art.145 alin.(2) lit.m) CP), stabilindu-i o pedeapsă de 17 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, procesul penal de învinuire a nepotului acestuia – Trofim Nichifor (a.n.1990) de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin.(1) Cod penal (purtarea şi păstrarea armelor de foc, a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare) a fost încetat cu liberarea de răspunderea penală, iar pe un alt capăt de acuzare – favorizarea infracţiunii (art.323 alin.(1) CP) – a fost achitat, pe motiv că fapta inculpatului nu ar întruni elementele infracţiunii.
La începutul acestui an, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a respins apelurile inculpatului Adrian Nichifor şi a admis apelul declarat de procurori în cazul nepotului acestuia, Trofim Nichifor. Astfel, Curtea de Apel Chişinău a decis menţinerea sentinţei primei instanţe în privinţa inculpatului Adrian Nichifor, prin care acesta a fost condamnat la 17 ani de detenţie, iar în privinţa nepotului acestuia a pronunţat o nouă hotărîre, fiind recunoscut vinovat pe ambele capete de acuzare şi condamnat la o amendă penală în mărime de 900 unităţi convenţionale.
Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.
Adrian Platon