[ X ]
Vama Sculeni va intra în reconstrucție capitală
18 Iunie

Postul vamal de frontieră Sculeni va rămâne funcțional pe întreaga perioadă a lucrărilor de reconstrucție.

Amintim că, extinderea și modernizarea postului vamal Sculeni este prevăzută în proiectul de reabilitare a punctelor de trecere de pe segmentul de frontieră moldo-român  ”Sculeni-Sculeni”,  ”Leușeni-Albița” și ”Giurgiulești-Galați”. Proiectul urmează a fi implementat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană. Bugetul proiectului este de 10 milioane de euro, dintre care 5 milioane sunt destinate Republicii Moldova.

În prezent, postul vamal Sculeni înregistrează unele dintre cele mai mari valori de trafic, fiind traversat zilnic de circa 2.000 de unități de transport, dintre care până la 350 sunt autocamioane. Odată cu darea în exploatare a postului renovat, capacitatea de procesare a acestuia se va dubla.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților