Delegați ai Ministerelor Muncii și Protecției Sociale din Europa și Asia Centrală s-au reunit în data perioada 8-12 Iunie la Zagreb pentru a împărtăși bunele practici în eradicarea fraudelor din sistemul social și eficientizarea acestuia, transmite Curentul.md.
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a precizat următoarele aspecte în cadrul raportului: ”Sistemul de asistență socială din Republica Moldova este în plin proces de reformare cu scopul eradicării sărăciei. Cu toate că sistemul social al Moldovei este unul tînăr, datorită unei colaborări constructive cu partenerii noștri internaționali, cum ar fi Banca Mondială, sistemul nostru social se eficientizează. Peste 40 de tipuri de servicii sociale sunt prestate cetățenilor, cît și alocații sociale. Formarea în anul 2011 a Inspecției Sociale, a avut drept scop monitorizarea implementării corecte a legilor și altor acte normative, care reglementează domeniul alocațiilor sociale”, a precizat ministra.
La fel, Valentina Buliga a menționat susținerea Băncii Mondiale în dezvoltarea Inspecției Sociale prin împărtășirea bunelor practici în cadrul proiectului. ”Susținerea implementării mecanismelor de combatere a fraudelor”. Datorită instruirii și pregătirii specialiștilor cu privire la inspectare și monitorizare au fost atinse primele rezultate.
Astfel, în anul 2013, au fost executate 19 misiuni și s-au depistat 5% fraude în cadrul sumei totale inspectate. În cadrul acestor misiuni au fost analizate 97 000 de cereri pentru primirea alocațiilor sociale, dintre care în 7000 din cereri au fost stabilite cazuri de fraude. Toate rezultatele cercetărilor au fost transmise Procuraturii pentru analiză”.
Elena Mocreac