[ X ]
URGENT! Federația ”Agroindsind” solicită statului protecţia şi susţinerea agricultorilor
27 Martie
foto: satmareanul.net

Creşterea preţurilor pentru combustibil în ajunul începerii lucrărilor agricole de primăvară are impact negativ asupra agricultorilor şi generează scumpirea produselor agroalimentare, dar și a altor bunuri de consum, susține Sergiu Bernevec, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind”, transmite Curentul.md.

Sergiu Bernevec a remarcat că reprezentanţii Federaţiei „Agroindsind”, împreună cu cei ai patronatelor din agricultură, au înaintat, în repetate rânduri, iniţiativa ca cel puţin accizele majorate la motorină să fie restituite fermierilor în baza prezentării facturilor fiscale.

”Anul agricol 2014 se arată a fi unul secetos, iar îngheţurile care au avut loc în timpul iernii au afectat plantaţiile de viţă-de-vie şi parţial livezile. Nici semănăturile de toamnă nu au fost ocolite de ger. În consecinţă, acum ar trebui să fie pusă în discuţie problema asigurării securităţii alimentare a ţării”, a opinat preşedintele „Agroindsind”.

Bernevec a  mai subliniat că în aceste condiţii, este necesar ca statul să elaboreze în regim de urgenţă măsuri de protecţie şi susţinere a agricultorilor. Cel puţin o parte din cheltuielile legate de scumpirea carburanţilor ar trebui să fie compensată de stat.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Boris Volosatîi, președintele AUR, se implică activ în politică pentru salvarea parcursului european: „Partidele de stânga se mobilizează să ne readucă sub influența Moscovei”
    Politică |
  2. Pe 20 iulie, va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești
    Politică |
  3. 1,5 miliarde lei acumulați la buget în doar 5 zile: bilanțul SFS pentru începutul lunii iulie
    Business |
  4. Igor Grosu, la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI: „Oriunde veți merge să vă faceți meseria, să o faceți cu inima”
    Politică |
  5. VIDEO// Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au „redenumit” Consiliul Audiovizualului în Consiliul Cenzurii PAS
    Politică |
  1. Igor Grosu, la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI: „Oriunde veți merge să vă faceți meseria, să o faceți cu inima”
    Politică |
  2. Boris Volosatîi, președintele AUR, se implică activ în politică pentru salvarea parcursului european: „Partidele de stânga se mobilizează să ne readucă sub influența Moscovei”
    Politică |
  3. VIDEO// Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au „redenumit” Consiliul Audiovizualului în Consiliul Cenzurii PAS
    Politică |
  4. Festivalul „Te salut, Chișinău!” revine: Este dedicat marcării a 589 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului
    Social |
  5. Pe 20 iulie, va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești
    Politică |