[ X ]
(VIDEO) Uraniu în valoare de peste 1,5 milioane de euro reţinut de poliţişti. DETALII!
9 Decembrie

Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) în colaborare cu Procuratura Generală (PG) au reţinut 7 membri ai unei grupări criminale învinuite de contrabandă cu substanţe radioactive.  Despre aceasta a anunţat şeful IGP, Ion Bodrug, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.

Potrivit sursei, este vorba de o grupare criminală compusă din componenţa căreia fac parte 11 persoane locuitori ai municipiului Chişinău, Orhei şi Edineţ, cu vîrste cuprinse între 32-75 de ani, fiecare avînd un rol  bine determinat.

„Aceştia au implementat o schemă bine pusă la punct de introducere în ţară sub formă de contrabandă a substanţelor radioactive, cum ar fi uraniul. A fost infiltrat un poliţist sub acoperire şi s-a achiziţionat o mostră de substanţă radioactivă. Criminalii cereau 30 de mii de euro pentru 5 grame”, a declarat Bodrug.

Acesta a mai adăugat că reţinerea a avut la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri şi Octavian Goga.

„Aceştia aveau asupra lor 200 grame de uraniu pentru care cereau 1.600.000 de euro. În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe probe ce demonstrează vinovăţia acestora. Sînt reţinute şi arestate 7 persoane. A fost ridicat şi un kilogram de mercur. Reţinuţii şi-au recunoscut vina integral”, a spus şeful IGP.

Potrivit oamenilor legii, substanţa a fost introdusă în R. Moldova începînd cu luna ianuarie, anul curent.

În acest caz, organele de drept din ţara noastră au fost asistate tehnic de Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI). „FBI a asigurat asistenţa tehnică în cazul dat către RM. Vreau să mulţumesc MAI, IGP, INI şi PG pentru oportunitatea pe care am avut-o să lucrăm împreună”, a menţionat un agent federal al FBI.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților