[ X ]
Unii medici rezidenţi din Moldova vor avea salarii de 3 mii de dolari. Iată în ce condiţii!
25 Februarie
foto: gov.md

Mai mulţi medici rezidenți din Moldova vor face stagiu la cea mai prestigioasă clinică din Israel. Subiectul a fost discutat, astăzi, în cadrul unei întrevederi a premierului Iurie Leancă cu Eli Davidai, sponsor al cursurilor de prefecționare de la Centrul Medical Sheba din orașul israelian Tel Hashomer, transmite CURENTUL.

Aceştia vor fi selectaţi prin concurs  public pentru a efectua stagiu în domeniile: anestezie, cardiologie și terapie intensivă. Medicii rezidenți vor obține un contract de pînă la trei ani, în cadrul Centrului Medical Sheba. Proiectul va acoperi toate costurile de cazare și transport, plus un salariu lunar de trei mii de dolari pe durata stagiului. Ulterior, beneficiarii vor trebui să revină acasă și să lucreze în instituțiile medicale publice pentru o perioadă de cinci ani.

Eli Davidai a spus că realizarea acestui proiect va contribui la dezvoltarea sistemului medical din Moldova.  „Am lansat această inițiativă în urmă cu doi ani în România și Bulgaria, iar acum și în Republica Moldova.  Aștept cu nerăbdare momentul în care acești medici să revină în țara lor și să aplice cunoștințele obținute în Israel”, a subliniat investitorul.

La rîndul său, ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, a dat asigurări că procesul de selectare a candidaților va fi unul transparent. Dosarele vor putea fi depuse pe un site ce va fi creat în scurt timp, în cadrul acestui proiect.

”Sheba Medical Center” este cel mai mare centru medical din Israel și Orientul Mijlociu și se află în top 10 spitale din lume.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  1. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  2. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  3. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  4. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  5. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |