Guvernul Republicii Moldova a aprobat un proiect de lege cu privire la modificarea Codului penal în privința amenzilor penale și propune ca unele sancțiuni să fie achitate cu o reducere de 50%. Proiectul a fost depus la Parlament, iar deputații urmează să-l examineze în ședința din 23 mai 2014, transmite Curentul.md
Proiectul de lege înaintat Parlamentului vine să aplice în domeniul penal aceeași regulă de reducere cu 50% a amenzii dacă aceasta este achitată în timp de maxim 72 de ore, precum se aplică și la amenzile contravenționale.
Vor putea fi achitate în jumătate, în termen de pînă la 72 de ore, amenzile stabilite de către instanța de judecată pentru infracțiunile ușoare la care pedeapsa maximă cu închisoarea este de pînă la doi ani, precum și pentru infracțiunile mai puțin grave, sancționate de lege cu o pedeapsă maximă de pînă la cinci ani.
Amenda este o sancţiune în bani ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul penal. Aceasta este stabilită în unități contravenționale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei.
Proiectul de lege a fost coordonat cu autoritățile interesate, precum și cu societatea civilă. Obiecțiile și propunerile autorităților au fost luate în calcul la definitivarea proiectului, potrivit Ministerului Justiției, responsabil de prezentarea în Parlament a modificărilor propuse.
Diana Cebotari