[ X ]
Un tînăr riscă închisoare fiind bănuit de furtul a două unităţi de transport
2 Iulie

Un tânăr în vârstă de 22 ani, domiciliat în capitală, a fost reţinut de către angajaţii IP Botanica al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, fiind bănuit de furtul a două unităţi de transport, de model VAZ, transmite CURENTUL.

Unul din automobile a fost furat din curtea unui bloc de locuit, de pe strada Independenţei, ce aparţinea unui bărbat în vârstă de 77 ani, fiind estimat la preţul de 30 000 lei. După câteva zile, individul a mai furat un automobil parcat pe strada Cuza-Vodă, în valoare de 16 000 lei, proprietar fiind un bărbat în vârstă de 53 ani. Ambele automobile nu erau dotate cu sisteme de alarmă şi au fost pornite cu ajutorul firelor electrice de sub volan.

Unităţile de transport au fost ascunse la domiciliul unei rude apropiate, din sectorul Râşcani. Bănuitul a reuşit să vândă la piese doar un automobil, celălalt urmă să ajungă la fier uzat în câteva zile.

Bănuitul riscă o amendă în mărime de la 6 000 la 20 000 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților
  1. PLDM va contexta hotărârea Curții Supreme a Justiției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
    Politică |
  2. CEC a aprobat modificarea listei de candidați a Blocului „Unirea Națiunii”
    Politică |
  3. Un biciclist, depistat în stare de ebrietate de un echipaj al poliției: a fost îndepărtat de la ghidon
    Social |
  4. Renato Usatîi: Partidul Nostru nu face alianță nici cu PAS, nici cu blocul «Чужая свадьба». Unicul aliat al Partidului Nostru este cetățeanul Republicii Moldova!
    Politică |
  5. Partidul Republican „Inima Moldovei”: Poliţia a efectuat percheziţii la unii dintre colegii noştri. În paralel, percheziţii au fost efectuate la alte circa 50 de adrese. Acest lucru s-a făcut intenţionat pentru a crea confuzie
    Politică |
  1. Partidul Republican „Inima Moldovei”: Poliţia a efectuat percheziţii la unii dintre colegii noştri. În paralel, percheziţii au fost efectuate la alte circa 50 de adrese. Acest lucru s-a făcut intenţionat pentru a crea confuzie
    Politică |
  2. Tendinţa semnalată acum un an s-a confirmat: investiţiile în clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale continuă să crească
    Business |
  3. Stoianoglo: Avem soluții reale pentru infrastructură, servicii publice și agricultură
    Politică |
  4. PLDM va contexta hotărârea Curții Supreme a Justiției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
    Politică |
  5. Un biciclist, depistat în stare de ebrietate de un echipaj al poliției: a fost îndepărtat de la ghidon
    Social |