Ofițerii Direcției antidrog au reținut, pe o stradă din capitală, un tînăr de 24 de ani, locuitor al satului Musteață, raionul Fălești, care avea asupra sa circa 1 kg de marijuană, transmite CURENTUL.
Bărbatul a confirmat, în cadrul audierilor, că a primit marijuana este de la un cunoscut și urma să o transmită altei persoane, ca spre final, aceasta să ajungă la detinuții din penitenciare.
La fel, bănuitul a fost supus testului narcologic, demonstrându-se faptul că acesta a consumat marijuana.
Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor fără scop de înstrăinare se pedepsesc cu închisoare de pînă 6 ani.
Elena Mocreac