Şeful Secţiei echipe mobile a Poliţiei de Frontieră Sud a fost reţinut de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar în care este suspectat de estorcare de mită. Acesta l-ar fi obligat pe un şofer de microbuz, care făcea naveta Republica Moldova-Italia, să-i plătească lunar câte 100 de euro, transmite CURENTUL.
Potrivit denunţătorului, poliţistul ar fi estorcat bani de la el pentru a nu supune controlului autovehiculul. Urmare investigaţiilor întreprinse, s-a constatat că acţiunile angajatului DPF au un caracter continuu, pe fapta menţionată fiind pornită o cauză penală conform art. 324 alin.(2) lit. c) Cod penal – corupere pasivă..
Pe 11 noiembrie 2015, în jurul orei 17.30, pe traseul Cahul-Chişinău, a fost reţinut în flagrant un intermediar în urma primirii sumei de 80 euro de la denunţător. Potrivit informaţiilor prealabile, acesta ar fi acţionat la indicaţia nemijlocită a poliţistului.
Ulterior, atât intermediarul, cât şi poliţistul au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Legislaţia prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani pentru comiterea unei asemenea infracţiuni.
În prezent au loc acţiuni de urmărire penală cu scopul documentării întregii scheme de corupţie şi persoanelor implicate.
Adrian Platon