Fostul şef al secţiei logistică a Biroului Vamal Cahul a fost condamnat pentru delapidarea averii străine şi neglijenţă în serviciu, transmite CURENTUL.
Potrivit Procuraturii de nivelul Curţii de Apel Cahul, în anul 2008, şeful secţiei logistică a delapidat 1020 pachete de ţigări primite pentru păstrare în depozitul postului vamal Giurgiuleşti – Galaţi.
Acesta a mai fost învinuit de procurori că, în decursul anilor 2009 – 2010, nu a asigurat păstrarea şi integritatea corpurilor delicte transmise de către colegii săi pentru păstrare în depozitul postului vamal, ca urmare fiind sustrase peste 58 mii pachete de ţigări.
Potrivit estimărilor efectuate de procurori, prin acţiunile ilegale ale funcţionarului vămii, bugetul de stat a fost prejudiciat în total cu 283 mii lei.
Pentru acţiunile sale ilegale, inculpatul a fost condamnat recent la 5 ani închisoare, cu suspendare şi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, a fost dispusă încasarea de la inculpat în beneficiul Biroului Vamal a sumei integrale a prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Adrian Platon