Un ofiţer de urmărire penală şi o soră medicală din Cahul au fost condamnaţi recent pentru comiterea coruperii pasive şi traficului de influenţă. Ofiţerul a fost reţinut în flagrant de procurorii şi ofiţerii anticorupţie imediat după primirea banilor, transmite CURENTUL.
Potrivit datelor Serviciului Sud al Procuraturii Anticorupţie, în ianuarie curent, un colaborator al Inspectoratului de poliţie Cahul a pretins 350 de euro de la un şofer suspectat de comiterea unui accident rutier. Pentru această sumă poliţistul se angaja să nu declanşeze urmărirea penală în privinţa conducătorului auto şi să influenţeze medicul legist la calificarea leziunilor corporale cauzate victimei accidentului rutier ca fiind uşoare.
Pentru acţiunile sale, inculpatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani şi privat de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe o perioadă de 5 ani.
În cel de-al doilea caz, o soră medicală din cadrul Policlinicii raionale Cahul, a pretins de la o persoană 200 de euro pentru a influenţa funcţionarii Secţiei înregistrare a transportului şi calificarea conducătorilor auto la susţinerea cu succes a examenelor şi obţinerea permisului de conducere.
Inculpata a fost recunoscută vinovată de comiterea traficului de influenţă şi condamnată la 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani.
Adrian Platon