Un poliţist din cadrul Secţiei securitatea circulaţiei rutiere şi accidente a Inspectoratului de poliţie din Criuleni a fost escortat la CNA. Omul legii este bănuit de complicitate la o infracţiune şi urmează a fi cercetat în stare de libertate.
Potrivit informaţiilor preliminare ale anchetei, omul legii urma să transmită banii altui poliţist pentru a influenţa rezultatele testului de alcoolemie.
CNA aminteşte că, aseara, un bărbat din Criuleni a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă. Potrivit denunţătorului, acesta i-ar fi cerut 1000 de dolari sub pretextul că are influenţă asupra unor poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie din Criuleni şi că-i poate determina să modifice rezultatele testului de alcoolemie la care a fost supus declarantul.
Anterior, denunţătorul a comis un accident rutier, fiind suspectat că, în momentul impactului, ar fi fost în stare de ebrietate. Suspectul este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.