[ X ]
Un polițist din Anenii Noi și un fost coleg al acestuia au fost reținuți de ofițerii SPIA
28 Iunie

Un angajat al Inspectoratului de poliție Anenii Noi și un fost coleg al acestuia, au fost reținuți recent de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu procurorii anticorupție, aceștia fiind bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de corupție, transmite CURENTUL.

Conform informației parvenite în adresa SPIA, polițiștul deținând funcția de inspector al Serviciului Supraveghere Transport şi Accidente Rutiere al IP Anenii Noi, ar fi primit 2000 de lei prin intermediul fostului său coleg, de la un bărbat suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. În schimbul banilor, polițistul urma să îi elibereze bărbatului sus-numit, motoreta şi certificatul de înmatriculare, care i-au fost reținute anterior.

De asemenea, cazul este investigat din perspectiva neexcluderii faptului că încă un polițist din cadrul aceluiași Serviciu, ar putea fi implicat în săvârșirea infracțiunii date, cu rol de complice la ilegalitatea comisă.

Ulterior, ofițerii SPIA şi procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliul principalului suspect, din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, unde a fost depistată motoreta bărbatului şi certificatul de înregistrare al acesteia.

Urmare acțiunilor desfășurate, polițistul și intermediarul au fost reţinuți pentru 72 ore, conform prevederilor art. 166 Cod de procedură penală al Republicii Moldova.

Pe cazul dat, Secția urmărire penală a Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI a inițiat un dosar penal pentru corupere pasivă.

Pentru o astfel de infracțiune, codul penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 160.000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Conducerea urmării penale este exercitată de către Procuratura Anticorupție.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților