Polițiștii de frontieră au prins în flagrant un bărbat care intenționa să treacă ilegal țigări peste Prut. Reținerea a avut loc la sfîrșitul săptămînii, transmite Curentul.md
La data de 15 iunie, în jurul orei 24.00, angajaţii Sectorului Poliţiei de Frontieră Lipcani au observat pe direcţia Pererîta – Niculenii-Vechi, la aproximativ 150 metri de frontieră, o persoană care transporta colete spre malul rîului Prut. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al satului Pererîta, raionul Briceni, în vîrstă de 28 de ani.
În urma examinării coletelor, inspectorii de frontieră au descoperit în acestea 4875 pachete de ţigări, de diferite mărci comerciale.
Întregul lot de ţigări a fost estimat la peste 36 mii lei.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în prezent sunt efectuate cercetări sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de trecere peste frontieră a mărfurilor de contrabandă.
Diana Cebotari