[ X ]
Un liceu profesional din Bălți a fost dotat cu laboratoare moderne în valoare de 5 milioane de lei
16 Noiembrie

Patru laboratoare moderne dotate cu utilaj și tehnică performantă au fost lansate astăzi, în cadrul Școlii Profesionale numărul 2 din Bălți. În aceste laboratoare sînt instruiți în jur de 400 de elevi de la meseriile: bucătar, cofetar și brutar, transmite CURENTUL.

Cele patru ateliere au fost renovate și dotate cu tehnică performantă în cadrul proiectului CONSEPT, care este finanțat și implementat de Fundația Liechtenstein Development Service (LED) în parteneriat cu Ministerul Educației al Republicii Moldova. Suma totală pentru lucrările de reparație și echipament tehnic constituie 5 mln de lei.

Astfel, elevii de la cele trei meserii vor putea aplica în practică cunoștințele obținute în cadrul orelor teoretice, avînd posibilitatea să facă practica de instruire în cadrul școlii. Pînă în prezent aceasta se realiza la agenții economici. La întreprinderi elevii vor merge doar pentru practica de producere.

Pius Frick, reprezentant LED în Moldova, a menționat că Școala Profesională numărul 2 din Bălți este una dintre cele mai bune școli incluse în Proiectul CONSEPT și una dintre cele mai bune din țară.

„Doi ani în urmă, aceasta era o școală-partener bună, cu rezultate bune, demonstrînd performanțe în implementarea metodologiei de predare. Instituția nu avea posibilități suficiente pentru a desfășura lecțiile practice, iar aceasta este elementul central al sistemului de instruire și formare profesională. Rezultatele bune obținute de această școală au fost motivele pentru care am decis să o susținem”, a subliniat reprezentantul Fundației LED.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților