[ X ]
Un judecător a fost suspendat din funcție, iar altul va fi eliberat, la propunerea CSM
29 Aprilie

Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat astăzi din funcție președintele Judecătoriei Glodeni și a propus spre eliberare un judecător de la Orhei, transmite Curentul.md

Președintele Judecătoriei Glodeni a fost suspendat din funcție în baza cererii Procuraturii Generale. Judecătorul a fost reţinut în flagrant de Procuratura Anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie, imediat după primirea mitei în sumă de 10 mii de lei de la un inculpat, în luna aprilie curent.

Magistratul de la Orhei va fi eliberat din funcție la propunerea Colegiului disciplinar, care a constatat că acesta de mai multe ori a încălcat prevederile legale cu privire la judecarea cauzelor. Hotărîrea Colegiului disciplinar a fost adoptată la 28 martie 2014, după care a fost contestată de către judecătorul sancționat. CSM a respins la 29 aprilie 2014 contestarea depusă și a menținut în vigoare hotărîrea Colegiului.

În conformitate cu legislația privind sistemul judecătoresc, judecătorii se eliberează prin decretul președintelui țării, la propunerea CSM.

De la începutul anului au fost demiși, în baza cererilor și propunerilor CSM, peste 50 de judecători, de la mai multe instanțe naționale.

Diana Cebotari, stagiară

Inapoi la arhiva noutaților