[ X ]
Un grup de tineri riscă detenție pe viață pentru trafic de copii
7 August

Ofiţerii IP Botanica al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău împreună cu Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” a IGP, au reţinut ultimii doi membri a unei grupări criminale specializată în racolarea domnişoarelor şi adolescentelor cu scop de a se prostitua, transmite CURENTUL.

Indivizii au fost capturaţi după ce ofiţerii de investigaţii au desfăşurat acţiuni speciale de urmărire şi localizare. În cadrul percheziţiilor autorizate au fost depistate substanţe narcotice precum şi mijloacele financiare transmise prostituatelor sub controlul poliţiştilor. O oră de raport sexual aceștia cereau de la 600 până la 1 000 de lei.

Din grupare făceau parte patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 24 şi 33 ani, precum şi două femei de 24 şi respectiv 29 ani, originari din raioanele Cantemir, Leova, Cimişlia şi municipiul Chişinău.

În cadrul investigaţiilor speciale demarate s-a constatat că fiecare dintre aceştia, avea rolul său bine determinat la racolare, adăpostire, transportare şi cazare a fetelor în diferite apartamente sau hotele unde se prostituau. Printre victime se numără şi persoane minore, cu vârstele de 16 – 17 ani, originare din raioanele ţării, fiind identificate peste 10 persoane.

Toţi membrii grupării criminale sunt cercetaţi în stare de arest pentru traficul de copii, pentru păstrare şi consum de droguri. Conform legislaţiei penale în vigoare ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 20 la 25 ani sau detenţie pe viaţă.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților