În luna octombrie al anului 2012, inculpatul, aflându-se în raionul Floreşti, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a convins o minoră să meargă cu el la marginea localităţii, după care a săvârşit asupra victimei acţiuni violente cu caracter sexual, transmite CURENTUL.
Acesta a încercat să violeze minora de numai 7 ani, însă nu şi-a dus intenţiile până la capăt, bănuind că ar putea fi văzut de cineva.
Agresorul în vârstă de 48 de ani este originar din raionul Donduşeni și a mai fost în conflict cu legea.
Astfel, prin sentinţa Judecătoriei Floreşti, inculpatul a fost condamnat pentru acţiunile sale la 27 de ani de închisoare în penitenciar de tip închis.
Elena Mocreac