Un locuitor al raionului Teleneşti a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru comiterea a patru infracţiuni, printre care: violul, acţiuni violente cu caracter sexual, violarea de domiciliu şi răpirea a două persoane, transmite CURENTUL.
Procuratura raionului Teleneşti a stabilit că, în luna mai curent, inculpatul, în vârstă de 46 de ani, fiind în stare de ebrietate a mers la fosta sa concubină, care locuia la un alt bărbat.
Inculpatul a pătruns în locuinţă, a lovit victima şi ameninţând-o cu moartea, a violat-o. Acesta a procedat la fel şi cu o altă femeie, care se afla în ospeţie la fosta concubină.
În continuare, agresorul, prin ameninţări cu un cuţit, a forţat victimele de 28 şi, respectiv, 23 de ani, să meargă la domiciliul său, unde fiind private de libertate din nou le-a violat.
Adrian Platon