[ X ]
Un bărbat din Cimişlia, condamnat pentru trei capete de acuzare
2 Februarie

Un locuitor al raionului Cimişlia a fost condamnat la închisoare pentru trei capete de acuzare, transmite CURENTUL.

Procuratura din Hînceşti a stabilit că, în septembrie 2011, aflându-se în stare de ebrietate pe teritoriul raionului, inculpatul l-a atacat pe un bărbat lovindu-l cu pumnul. Agresorul i-a sustras victimei bunuri estimate la 8400 de lei, după care ameninţându-l cu aplicarea violenţei i-a cerut 2000 de lei, iar victima i-a transmis 100 de dolari. Ulterior, inculpatul a continuat să telefoneze victima, cerându-i restul sumei solicitate.

Procurorii au mai constatat că, în ianuarie 2012, aflându-se în or. Cimişlia, inculpatul s-a luat la ceartă cu un amic de pahar, căruia i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, provocându-i traume şi fracturi.

De menţionat că, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, anterior a mai fost condamnat, iar actualmente pe numele acestuia mai sânt intentate trei dosare penale.

Pentru comiterea jafului, şantajului şi vătămărilor corporale medii a integrităţii corporale, inculpatul a fost condamnat la 7 ani de închisoare, cu încasarea în folosul persoanei jefuite a sumei de 300 de dolari drept prejudiciu material cauzat prin infracţiune.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților