Un bărbat de 40 de ani, locuitor al municipiului Chișinău, este suspectat de fraude informatice, transmite CURENTUL.
Suspectul a fost depistat de către ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate și Procuratura Generală.
În urma investigațiilor efectuate, forțele de ordine au stabilit că suspectul, de circa jumătate de an, accesa neautorizat, cu ajutorul unui echipament specializat, rețelele și serviciile companiilor de telecomunicații din Republica Moldova. Bărbatul prelua apelurile telefonice internaționale de intrare, pe care le transforma în apeluri locale.
Potrivit sursei, prin această metodă, suspectul substituia activitatea companiilor abilitate și restricționa accesul acestora la apelurile internaționale generate de către el, cauzînd pînă în prezent, prejudicii de peste 180 mii de lei.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului i-au fost depistate și ridicate 5 sisteme informatice, 34 modeme 3G, 64 cartele SIM și echipament specializat în efectuarea terminațiilor neautorizate a traficului internațional.
În acest caz au fost pornite două cauze penale în baza art. 260/6 al. 2 și 261/1 al. 2 Cod Penal al RM.
CURENTUL.md menționează că, potrivit legislației, persoanele culpabile de „Accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii” și „Fraudă informatică”, riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 9 ani.
Adrian Platon