Procuratura raionului Soroca a solicitat condamnarea la 20 de ani de detenţie a unui bărbat din Teleneşti, pentru omorul intenţionat al fostei sale cumnate, transmite CURENTUL.
Cazul a avut loc în decembrie 2013 în locuinţa victimei din raionul Soroca. Potrivit celor constatate de procurori, inculpatul, fiind nemulţumit de faptul că autorităţile au instituit tutelă asupra copiilor săi minori pe numele cumnatei sale, s-a deplasat la domiciliul femeii pe care a bătut-o şi a strangulat-o.
Ulterior, pentru a-i induce pe oamenii legii în eroare, acesta a înscenat un act suicidal de autostrangulare a victimei.
Fiind audiat de procurori, inculpatul, în vîrstă de 34 de ani, a declarat că victima nu-şi îndeplinea corespunzător obligaţiile de tutore şi îi încălca dreptul la întrevedere cu copiii.
Recent, instanţa de judecată a admis în mod integral solicitarea procurorilor, condamnîndu-l pe bărbat la 20 de ani de detenţie în penitenciar de tip închis.
Adrian Platon