Trenurile modernizate ale ÎS Calea Ferată a Moldovei vor fi repuse în circulaţie până la finele lunii august a.c. Despre aceasta a anunţat directorul întreprinderii Vladimir Cebotari în cadrul unei şedinţe cu conducerea CFM, convocată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor în exerciţiu, Vasile Botnari, transmite CURENTUL.
Vladimir Cebotari a informat că procedeul de certificare a celor cinci trenuri modernizate anterior în România va finaliza pe 10 august, iar încercarea tehnică a fost finalizată. Concomitent, uzina reparatoare va efectua din contul său un şir de lucrări de reparaţii şi întreţinere a trenurilor, inclusiv de schimbare a axelor cardanice, a cutiilor de viteze, de vopsire etc, astfel ca garniturile să poată fi exploatate în condiţii de siguranţă şi maximă eficienţă.
Totodată, directorul CFM a informat că au început lucrările de instalare a barierelor automatizate pentru securizarea a 20 de treceri la nivel cu calea ferată. Investiţia se ridică la 67 milioane de lei, dintre care 20 de milioane au fost alocate anterior din Fondul Rutier.
Ministrul Vasile Botnari a menţionat importanţă finalizării cât mai rapide a tuturor lucrărilor pentru înlăturarea defectelor la trenurile modernizate, astfel ca odată cu obţinerea certificatelor de siguranţă garniturile să fie repuse pe linie.
În contextul sporirii securităţii la trecerile peste calea ferată, Vasile Botnari a reiterat importanţa introducerii monitorizarea video. „Odată cu instalarea acestor bariere vom creşte semnificativ siguranţa de traversare a căii ferate. Iar datorită supravegherii video, şoferii nedisciplinaţi, care pun în pericol atât viaţa proprie cât şi a cetăţenilor, vor putea fi sancţionaţi mai dur”, a subliniat Vasile Botnari.
În altă ordine de idei, ministrul în exerciţiu al Transporturilor a cerut conducerii CFM să asigure achitarea în termen a salariilor pentru angajaţi, dat fiind că la moment în cadrul întreprinderii există o întârziere de aproximativ 60 de zile.
Alte subiecte abordate în cadrul şedinţei au vizat continuarea reformei la CFM, eficientizarea cheltuielilor, implementarea proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare şi a materialului rulant cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ş.a.
Adrian Platon