[ X ]
Trei locuitori ai capitalei sunt învinuiţi de traficarea unei minore în scop de exploatare sexuală
21 Decembrie

Potrivit actului de învinuire întocmit de Secţia combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale, în vara acestui an, inculpaţii, profitând de starea socială vulnerabilă a unei tinere în vârstă de 14 ani, i-au promis că o vor angaja în calitate de servitoare într-o saună, transmite CURENTUL.

În realitate, tânăra a fost abuzată sexual de către inculpaţi, care au transmis-o pentru acordarea serviciilor sexuale contra plată la doi cetăţeni turci, însă victima a refuzat, fiind transmisă înapoi inculpaţilor.

După ce minora a reuşit să solicite ajutor, în rezultatul reacţionării prompte ale colaboratorilor CCTP victima a fost eliberată de sub controlul traficanţilor.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au remis cauza penală spre examinare instanţei de judecată. Actualmente, toţi trei învinuiţi, cu vârstele cuprinse între 24 şi 48 de ani, se află în arest preventiv.

Dacă li se va demonstra culpa, inculpaţii riscă pedepse de până la 15 ani închisoare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților