[ X ]
Trei colaboratori ai Serviciului Vamal, condamnaţi la închisoare
4 Decembrie

Procurorii au contestat sentinţa prin care trei colaboratori ai Serviciului Vamal, învinuiţi de contrabandă cu ţigări, au fost condamnaţi la pedepse non-privative de libertate, transmite CURENTUL.

Potrivit procurorilor, în martie 2010, inculpaţii, ştiind că în remorca unui camion se află ţigări de contrabandă în valoare de peste 2 mln. lei, au permis trecerea acestora fără a fi supus autovehiculul controlului vamal. Lotul de ţigări a fost depistat la punctul de control Leuşeni-Albiţa.

În martie 2010, prin sentinţa Judecătoriei Hînceşti, colaboratorii vamali, împreună cu un civil au fost condamnaţi la pedepse non-privative de libertate, sentinţa fiind atacată de procurori. În luna decembrie a aceluiaşi an, Curtea de Apel Chişinău a dispus menţinerea sentinţei instanţei de fond fără modificări, hotărâre care din nou a fost atacată de procurori la Curtea Supremă de Justiţie, care a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.

Astfel, recent, la insistenţa procurorilor, inculpaţii au fost condamnaţi la câte 4 ani de închisoare cu executare.

Decizia Curţii de Apel Chişinău este cu drept de recurs.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților