Trei cazinouri de jocuri online au fost deconspirate de către ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai IP Buiucani al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, ce activau ilegal în sectoarele Centru, Râşcani şi Ciocana, transmite CURENTUL.
Proprietarul reţelei de cazinouri, în vârstă de 33 ani, originar din Israel, ar fi fondat o firmă sub pretextul prestării consultărilor în domeniul IT, în luna aprilie 2011. Însă personalul angajat ar fi gestionat jocuri de noroc online cu clienţi de peste hotarele ţării în lipsa licenţei de activitate în acest domeniu.
În urma perchezițiilor în localurile respective, ofiţerii de poliţie au depistat tehnologii informaţionale performante ce serveau la operarea jocurilor de noroc în regim online. Angajaţii posedau cunoştinţe vaste în domeniu, ce gestionau şi administrau mai multe site-uri de jocuri electronice cu câştiguri băneşti, activau în lipsa contractelor de muncă sau a altor acte necesare.
Astfel forţele de ordine au ridicat 29 de calculatoare, 3 servere informatice, acte de contabilitate dubioase, înscisuri de ciornă de evidenţă a banilor încasaţi de la consumatori.
La moment, a fost iniţiată o cauză penală pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, care prevede amendă în mărime de la 40 000 la 60 000 lei.
Elena Mocreac