[ X ]
Trafic de influenţă pentru obţinerea frauduloasă a permiselor de conducerea
16 Martie

Mai multe cazuri de trafic de influenţă pentru obţinerea frauduloasă a permiselor de conducerea sunt investigate de ofiţerii DGT „Nord” a CNA şi procurorii anticorupţie. Un fost angajat al Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto(SITCCA) din Edineț a fost reţinut pentru trafic de influenţă, transmite CURENTUL.

Potrivit denunţătorilor, bărbatul ar fi pretins și primit 650 de euro, într-un caz şi 6 000 de lei, într-altul, sub pretextul că ar putea influenţa persoane publice din cadrul mai multor instituţii de profil, în scopul determinării susţinerii favorabile a examenului de calificare şi obţinerea ulterioară a permisului de conducere auto pentru diferite categorii.
În ambele cazuri au fost pornite câte o cauză penală în temeiul art. 326 alin. (2), lit. b) Cod Penal, alte două denunţuri fiind în proces de examinare.

Astfel, au fost autorizate şi executate patru percheziţii, în cadrul cărora au fost acumulate probe concludente, ce indică activitatea infracţională a suspectului. Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților