Biroul Naţional de Statistică arată că pentru lucrările de cercetare de anul trecut au fost cheltuite 356 de milioane de lei, cu 12 milioane mai puţin decât în 2012, transmite Curentul.md.
Biroului Naţional de Statistică (BNS) arată că 4.809 de cercetători şi-au înregistrat diverse studii în 2013, în descreştere cu 3% faţă de anul precedent, când au fost înregistraţi 4.943 de cercetători.
BNS mai arată că, pentru aceste studii, a fost cheltuit în 2013 un buget de 356 de milioane de lei, în scădere cu 12 milioane, comparativ cu anul precedent. Majoritatea cercetătorilor provin din sfera ştiinţelor naturale. Urmează cei din ştiinţele tehnice, ştiinţele medicale, ştiinţele agricole, cele sociale şi ştiinţele umanistice.
La fel, 41.5% dintre cercetători au vârste mai mari de 55 de ani. Circa 34,9% au între 35 şi 54 de ani, iar 19,1% dintre oamenii de ştiinţă au între 25 şi 34 de ani.
Elena Mocreac