[ X ]
Tentativă de contrabandă cu ochelari de corecţie, dejucată la vama Leuşeni
25 Noiembrie

Inspectorii postului vamal Leușeni au depistat marfă în cantități comerciale, într-un microbuz ce transporta colete din Italia. Ochelari de corecție optică, fără acte de proveniență, urmau a fi comercializați ilegal pe piața autohtonă. Bunurile au fost reținute în vederea confiscării, transmite CURENTUL.

În data de 23 noiembrie curent, la postul vamal Leușeni, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un cetățean al Republicii Moldova, care conducea un autocamion de model “Volkswagen Crafter”, înmatriculat în străinătate. Șoferul transporta colete neînsoțite şi transmisiuni din Italia în Republica Moldova.

În baza analizei indicatorilor de risc, inspectorii vamali au procedat la efectuarea unui control fizic minuțios al unității auto. Urmare a verificărilor, aceștia au descoperit bunuri nedeclarate printre colete și transmisiuni neînsoțite, și anume ochelari de corecție optică în cantități comerciale, de brand ”Valentino”, ”Prada”, ”Roberto Cavalli”, ”Salvatore Ferragamo”, ”Chopard”, ”Giorgio Armani”, ”Gucci”, ”Hugo Boss”.

În consecință, autoritatea vamală a reținut marfa și mijlocul de transport până la definitivarea tuturor circumstanțelor. Valoarea totală a mărfurilor urmează să fie stabilită.

Totodată, în conformitate cu prevederile legale, angajații vamali vor verifica produsele sub aspectul respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților