[ X ]
[ X ]
[ X ]
Studenții de la medicină vor putea face schimb de experiență în Romania.
4 Iulie

Administrația Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a încheiat un acord de colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, România. Ambele părți au discutat despre diversificarea și consolidarea relațiilor de parteneriat dintre cele două instituții, transmite CURENTUL.

În cadrul ședinței, Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” a menționat cât de importantă este pentru USMF conlucrarea cu UMF „Gr. T. Popa”, în special în ceea ce privește programele de mobilitate pentru studenți, rezidenți și cadre profesoral-didactice, corelarea programelor de studii și realizarea tezelor în cotutelă.

Viorel Scripcariu, rectorul UMF „Gr. T. Popa” Iași, a subliniat că cele două universități trebuie să continue legăturile de colaborare inițiate de predecesorii săi și a punctat câteva direcții prioritare de conlucrare. Printre acestea regăsim: dezvoltarea și implementarea învățământului medical prin simulare, schimbul de programe de formare profesională și educație medicală continuă în spitalele din Iași și Chișinău, organizarea în comun a unor evenimente educaționale și congrese științifice specializate, precum și aplicarea în parteneriat la proiecte internaționale.

Președintele Senatului UMF „Gr. T. Popa”, Ioana Grigoraș, șef clinică Anestezie și terapie intensivă, a făcut referire la schimbul de rezidenți și cadre didactice, care se realizează în prezent între cele două țări în domeniul ATI, reiterând importanța oficializării mobilităților, precum și echivalarea reciprocă a modulelor la această specialitate.

Prezent la întrunire din partea delegației ieșene a fost și absolventul USMF „Nicolae Testemițanu”, cardiochirurgul Grigore Tinică, Doctor Honoris Causa al Universității noastre. Profesorul s-a arătat foarte receptiv în a facilita cooperarea dintre cele două instituții, în special în a armoniza curricula universitară, și s-a arătat interesat, în continuare, de dezvoltarea unor proiecte comune în medicina cardiovasculară și schimbul de studenți și rezidenți pentru stagiul practic. În context, Grigore Tinică a subliniat încă o dată ideea colaborării universităților în dezvoltarea studiilor postuniversitare, cum ar fi masteratul și doctoratul. „Cunosc personal teze de doctorat din Republica Moldova și cred că sunt de o înaltă ținută științifică”, a adăugat profesorul.

Oaspeții din România s-au aflat la Chișinău timp de două zile, perioadă în care s-au familiarizat cu activitatea desfășurată la Universitatea noastră, vizitând Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Științific de Cultivare a Plantelor Medicinale și campusul universitar.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților