Angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au fost solicitaţi în 40 situaţii pentru intervenţie în ultimele 24 de ore. Salvatorii şi pompierii au acţionat pentru lichidarea focarelor de ardere, deblocări de uşi, dar şi acordarea primului ajutor calificat în accidente rutiere, transmite CURENTUL.
Intervenţia echipajelor SMURD a fost necesar în după amiaza zilei de ieri pe traseul M-14 în apropiere de localitatea Chişcăreni, raionul Sîngerei. În urma tamponării unui automobilului de model „ Peugeot” cu un autovehicul de model „ Renaul Megane”, două persoane au avut nevoie de îngrijiri. În urma accidentului, un bărbat în vîrstă de 36 de ani şi altul de 37 de ani s-au ales cu traumatisme.
Echipele serviciului medical de reanimare şi descarcerare au reuşit să acorde primul ajutor calificat, stabilizînt ambele persoane. Victimele au fost transportate la spitalul municipal din Bălţi. Toate circumstanţele şi cauza producerii accidentului urmează să fie stabilite.
De asemenea, intervenţia pompierilor a fost solicitată în această noapte pe str. V. Alecsandri din capitală. În urma unui incendiu un bărbat de 74 de ani şi-a pierdut viaţa. Bătrînul a fost găsit carbonizat în bucătărie. La faţa locului pentru stingerea focului au intervenit două autospeciale de intervenţie. Cauza incendiului urmează să fie stabilită.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează populaţia să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor în vederea evitării tragediilor. De la începutul anului 2015, pe teritoriul Republicii Moldova s-au produs 101 incendii în care şi-au pierdut viaţa 22 de persoane.
Adrian Platon