Mai mult de jumătate din populaţia Republicii Moldova consideră că lucrurile în ţară merg într-o direcţie greşită. Cel puţin asta reiese din sondajul „Situația social-economică și politică în preajma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014”, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din R. Moldova, transmite CURENTUL.
Astfel, 53,6% din cetăţeni consideră că lucrurile merge într-o direcţie greşită, 32,1 la sută – direcţia este bună, iar 14,3% au declarat că nu ştiu.
Potrivit aceluiaşi studiu, lucrurile care îi îngrijorează cel mai mult pe cetăţeni sunt: creşterea preţurilor la produse alimentare şi servicii comunale – 61%, corupţia – 48%, salarii şi pensii mici – 32%, şomajul – 28%.
Fiind întrebaţi despre cum se va schimba viaţa în Republica Moldova în următorii doi ani, 12,8 la sută din respondenţi susţin că va fi mult mai bună, 30% – puţin mai bună, 23% – puţin mai rea, 14% – mult mai rea, iar alte 20% din respondenţi nu ştiu.
CURENTUL.md precizează: Sondajul a fost realizat în perioada 11-20 octombrie 2014, pe un eşantion de 1063 de persoane din 71 localităţi, inclusiv din regiunea transnistreană. Marja de eroare este de -+3%.
Adrian Platon