[ X ]
Sistemul de monitorizare video a traficului rutier va fi extins
28 Aprilie

Sistemul de monitorizare video a traficului rutier va fi extins. Subiectul a fost discutat de minsitrul de Interne, Oleg Balan şi Ambasadorul Republicii Populare Chineze în RM, Tong Mingtao, transmite CURENTUL.

Ministrul moldovean și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat în contextul desfășurării procesului de reformă în domeniul afacerilor interne, inclusiv pentru asistența financiară din partea partenerilor chinezi,  solicitând continuarea suportului în demararea unor proiecte de asistenţă destinate MAI.

La rândul său, E.S. Tong Mingtao a apreciat înalt tendinţele pozitive ale relațiilor de cooperare stabilite în ultima perioadă, fapt ce creează premize favorabile pentru avansarea acestora la un nivel calitativ nou, bazat pe conlucrare  şi ajutor reciproc.

Până la ziua de azi, sistemul monitorizează 47 de intersecţii în municipiul Chişinău şi drumurile naţionale de acces, astfel că partea Chineză a garantat suportul și în continuare în extinderea sistemului, cu atragerea altor investiții din partea mai multor finanțatori.

La finele întrevederii, ministrul a reiterat multiplicarea  și diversificarea schimbului de experiență și bune practici realizate între angajații autorităților polițienești ale Republicii Moldova și Republicii Populare Chineze, precum și la împărtășirea aptitudinilor profesionale constructive dobândite de aceștia.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților