Sistemul de integritate din Republica Moldova este pe cât de asemănător, pe atât de diferit față de cel din Serbia. La această concluzie au ajuns trei angajați ai Comisiei Naționale de Integritate (CNI) care au efectuat în perioada 21-24 iulie curent o vizită de studiul la organul-omolog din Serbia – Agenția Anticorupție, transmite CURENTUL.
Deși denumirea acestei instituții s-ar părea că ar avea mai multe în comun cu Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova, competențele acesteia sunt mai apropiate Comisiei Naționale de Integritate.
Bunăoară, la fel ca și CNI, Agenția Anticorupție din Belgrad este un organ autonom și independent, raportează Parlamentului despre activitatea sa și este finanțată de la bugetul de stat. În ceea ce privește competențele deținute, lista acestora este mult mai extinsă decât la CNI și se referă în mare parte la segmentul de prevenire a corupției.
Prin urmare, se observă că o parte din competențele pe care le are Agenția din Serbia, în țara noastră, sunt acordate Centrului Național Anticorupție sau altor instituții publice, o altă parte se regăsesc la CNI, iar a treia parte rămâne în lista de „dorințe” ale Comisiei Naționale de Integritate, cum ar fi, de exemplu: înaintarea inițiativelor legislative de modificare a legislației.
În ceea ce privește structura și modul de funcționare a instituției-omolog din Serbia, este și ea deosebită de cea a CNI-ului și mai de grabă una asemănătoare cu cea propusă în proiectul de lege cu privire la Centrul Național de Integritate. Așadar, Agenția Anticorupție din Serbia este compusă din Consiliu și Director.
Consiliul, nu efectuează controale și nu ia decizii pe marginea acestora, dar numește și eliberează directorul Agenției, decide asupra majorării salariului directorului, decide căile de atac împotriva deciziilor directorului, și a măsurilor pronunțate de acesta, aprobă raportul anual al Agenției care este prezentat Parlamentului, efectuează supravegherea asupra statutului de muncă și de proprietate a directorului, propune bugetul pentru activitatea Agenției, adoptă Regulamentul de procedură al Agenției și efectuează alte sarcini prevăzute în conformitate cu legea. Consiliul este compus din 9 membri, care sunt aleși de Parlament la propunerea: Comitetului administrativ al Parlamentului, Președintelui țării, Guvernului, Curții Supreme de Casație, Curții de Conturi, Ombudsmanului, Consiliului social și economic, Baroului avocaților și Asociației jurnaliștilor.
În ceea ce privește competențele directorului Agenției, acesta: reprezintă instituția, conduce activitatea, organizează și asigură îndeplinirea și gestiunea legală și eficientă a sarcinilor Agenției, emite decizii cu privire la încălcarea legii cu privire la Agenție și pronunță măsuri, oferă opțiuni și instrucțiuni pentru implementarea legii, pregătește raportul anual de activitate al Agenției, proiectul bugetului Agenției, emite acte generale și individuale, decide asupra drepturilor, obligațiunilor și responsabilităților angajaților Agenției, aplică deciziile Consiliului și îndeplinește alte sarcini stabilite de lege.
De asemenea, ca și CNI, Agenția dispune de Aparat care este condus de Director și este constituit din funcționari publici. Aceștia au în atribuții: verificarea averilor, conflictelor de interese, incompatibilităților, regimului cadourilor, finanțarea activității partidelor politice și prevenirea corupției.
Dat fiind faptul că și Agenția din Serbia este înființată cu doar cinci ani în urmă, din cele comunicate de reprezentanții acesteia, se conchide faptul că și ei întâmpină unele dificultăți în ceea ce privește aplicarea cadrului legislativ, dar datorită faptului că dețin dreptul la inițiativă legislativă urmează în curând să propună un proiect de modificare a legislației.
De menționat, că vizita a fost organizată în contextul proiectului „Consolidarea capacităților CNI” implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova.
Cristina Pendea