[ X ]
Sindicaliştii au marcat Ziua Mondială pentru Securitate şi Sănătate la Locul de Muncă
25 Aprilie
foto: sindicate.md

Membri de sindicat din R. Moldova s-au întrunit  într-o şedinţă specială consacrată Zilei Mondiale pentru Securitate şi Sănătate la Locul de Muncă, care se marchează anual la 28 aprilie, în cadrul căreia s-a făcut și o slujbă de pomenire a victimelor accidentelor de muncă, transmite CURENTUL.

În acest an, evenimentul este marcat sub genericul „Riscurile chimice la locul de muncă”. Conducerea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a atras atenţia asupra celor mai arzătoare probleme ce ţin de securitatea şi sănătatea la locurile de muncă pentru a asigura integritatea vieţii și sănătății salariaţilor.

Oleg Budza, președintele CNSM, a menționat că potrivit unei decizii a Comitetului Confederal al CNSM, în acest an, 15 familii ale victimelor accidentelor de muncă-membri de sindicat au beneficiat de ajutor material în mărime de 3000 lei.

Conform informației prezentate de către Inspectoratul de Stat al Muncii, pe parcursul anului 2013 oficial au fost înregistrate 445 accidente. Din numărul total 74 accidente de muncă au fost calificate grave, 38 – mortale și 254 – clasificate ca accidente cu incapacitate temporară de muncă. Ca rezultat al acestor accidente de muncă au fost accidentaţi 129 salariaţi, din care mortal – 40  inclusiv o femeie şi un minor, grav – 89  inclusiv 10 femei.

Data de 28 aprilie la nivel internaţional este o zi dedicată comemorării celor care şi-au pierdut viaţa în urma accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, de asemenea este ziua special dedicată promovării securităţii şi sănătăţii în muncă. Îar din 2010 din iniţiativa sindicatelor şi în Republica Moldova ziua de 28 aprilie este oficial recunoscută ca „Ziuă Mondială pentru Securitate şi Sănătate în muncă”.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Filat: Inclusiv acțiunea de astăzi demonstrează caracterul politic și servil în examinarea cererii de revizuire avînd la bază Hotărârea CtEDO care a stabilit că am fost condamnat în cadrul unui proces ilegal
    Politică |
  2. Ședința privind rejudecarea dosarului lui Vlad Filat - amânată din nou
    Politică |
  3. Opinie: În această campanie electorală Maia Sandu a ales să meargă „pe cărări bătătorite”
    Politică |
  4. PSDE promovează activ referendumul. Ion Sula: „Dacă schimbăm vectorul de dezvoltare, țara riscă să se împotmoleasca în haos”
    Politică |
  5. Alexandr Stoianoglo - propuneri pentru ameliorarea situaţiei din sistemul educaţional: „Vom veni cu o nouă abordare...” 
    Politică |
  1. PSDE promovează activ referendumul. Ion Sula: „Dacă schimbăm vectorul de dezvoltare, țara riscă să se împotmoleasca în haos”
    Politică |
  2. Ședința privind rejudecarea dosarului lui Vlad Filat - amânată din nou
    Politică |
  3. Alexandr Stoianoglo - propuneri pentru ameliorarea situaţiei din sistemul educaţional: „Vom veni cu o nouă abordare...” 
    Politică |
  4. Andrei Năstase: Cunosc Germania din interior. E țara care inspiră încredere, siguranță, care adăpostește oameni din diferite colțuri ale lumii...
    Politică |
  5. Filat: Inclusiv acțiunea de astăzi demonstrează caracterul politic și servil în examinarea cererii de revizuire avînd la bază Hotărârea CtEDO care a stabilit că am fost condamnat în cadrul unui proces ilegal
    Politică |