[ X ]
Serviciul Vamal raportează încasări de peste 846,6 milioane lei, în perioada 2-8 decembrie
9 Decembrie

În perioada 2-8 decembrie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 846,6 milioane lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 100,3%, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 35,4 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 100,0%.

Totodată, în perioada 2-8 decembrie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare circa 32,7 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,9% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 223 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 66 682 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 15 391 și, respectiv, 11 885  traversări.

Inapoi la arhiva noutaților