Procurorii au contestat sentinţa prin care un ofiţer de sector al Inspectoratului de Poliţie Botanica a fost condamnat la o pedeapsă non-privativă de libertate pentru comiterea actelor de corupţie, transmite CURENTUL.
Potrivit actului de învinuire întocmit de procurori, în noiembrie 2013, un bărbat, care urma să fie cercetat penal pentru escrocherie s-a adresat poliţistului pentru a muşamaliza cazul. Poliţistul l-a asigurat pe bărbat că, în schimbul sumei de 400 de euro, acesta poate influenţa la adoptarea unei o hotărâri favorabile şi nu va transmite materialele organului de urmărire penală.
Câteva zile mai târziu, poliţistul a primit prin intermediul unei terţe persoane, în două tranşe, suma solicitată.
În octombrie 2015, pentru cele comise, inculpatul a fost condamnat la închisoare cu suspendare, pedeapsă cu care procurorii nu au fost de acord, contestând sentinţa. Astfel, recent, Curtea de Apel Chişinău l-a recunoscut culpabil pe poliţist de comiterea coruperii pasive, stabilindu-i o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu amendă de 20 mii lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii şi de a exercita activitate în organele MAI pe un termen de 5 ani.
Decizia instanţei de apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.
Adrian Platon