[ X ]
Şef de secţie din cadrul Poliţiei de Frontieră trimis în judecată
9 Februarie

Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale de învinuire a şefului secţiei nr.2 din cadrul Direcţiei investigaţii speciale a Departamentului Poliţie de Frontieră de comiterea coruperii pasive în proporţii deosebit de mari, transmite CURENTUL.

În cursul urmăririi penale procurorii au stabilit că, în august 2014, fiind implicat în investigarea unui caz de contrabandă, a pretins şi primit de la persoana bănuită de comiterea acestei infracţiuni 9000 dolari SUA. Pentru această sumă, poliţistul de frontieră urma să-i restituie bărbatului o parte din mărfurile ridicate în cadrul cauzei penale pentru a putea „scăpa” cu o simplă sancţiune contravenţională.

Acţiunile ilegale ale inculpatului au fost documentate în cadrul măsurilor speciale de investigaţii, realizate de procurorii anticorupţie de comun cu ofiţerii CNA.

La demersul prorcurorilor, poliţistul de frontieră a fost suspendat provizoriu din funcţie, iar cauza penală de învinuire a cestuia a fost expediată pentru examinare Judecătoriei sect.Centru. Dacă va fi găsit vinoval, el riscă de la 7 pînă la 15 ani închisoare, amendă de pînă la 200 mii lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice de la 10 la 15 ani.

Adrian Platon

 

Inapoi la arhiva noutaților