Universitatea de Stat din Moldova anunță concurs pentru crearea textului Imnului USM. Conform regulamentului sunt invitați să participe toți cei care simt atașament pentru valorile Universității și care, prin talent și aptitudini creative, vor să facă parte din istoria instituției.
Solicitat de Curentul.md, Marin Constantin, Președintele Consiliului Științific al Universității de Stat din Moldova a spus că, concursul a fost organizat în cinstea celor de 70 de ani de la fondarea instituţiei.
“ Este pentru prima oară când organizăm un asemenea concurs, intitulat “Imnul USM. L-am organizat în speranța că vor răspunde și foștii absolvenți a USM, dar desigur și studenții care activează la moment în cadrul instituției. Un student de la Facultatea de Drept deja a trimis varianta sa și suntem foarte bucuroși că tinerii noștri sunt receptivi”, a declarat președintele.
Comisia de concurs a afișat chiar o serie de sugestii pentru cei interesați de a participa. Textul Imnului, în ansamblu,trebuie să comporte un caracter solemn, festiv. La nivel ideatic să evoce istoria, unele tradiții ale Universității, relevând prestigiul și întâietatea acesteia, să exprime sentimente de recunoștință pentru Alma Mater, mândrie și solidaritate specifice acestei comunități, și să transmit câte un îndemn tinerilor pentru studii de calitate.
Pe lângă aceasta Consiliul Științific susține că pe baza textului Imnului, se va compune și muzică.
“Sa instituit deja un grup de lucru care vor selecta cele mai bune texte, ulterior acestea vor fi prezentate Senatului care vor avea decizia finală. La Etapa a doua vom găsi și un compozitorul care să compună muzica pentru imn”, a mai adăugat Marin.
Reiteram că toți doritorii de a participa pot transmite Textul Imnului până pe data de 25 iunie, anul curent.
Anastasia Borta, stagiar