O gupare criminală a fost demascată şi reţinută de către angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău şi IP Centru, după ce au săvârşit un atac tâlhăresc în luna octombrie curent, la domiciliul unui bărbat din orăşelul Codru. Membrii grupării s-au dovedit a fi 5 bărbaţi, anterior judecaţi, precum şi două femei, cu vârstele cuprinse între 37 şi respectiv 53 de ani, domiciliaţi în capitală. Conform informaţiilor acumulate de poliţişti, atacul ar fi fost planificat şi organizat de către doi dintre bănuiţi, alias “Ceceneţ” recent eliberat din închisoare și alias ”Haiducu”, iar ceilalţi ar fi deţinut informaţii despre victimă şi despre fiica acestuia, care este angajată în cîmpul muncii peste hotarele ţării, transmite CURENTUL.
Astfel, în seara zilei de 8 octombrie curent, serviciul specializat 902 a fost informat de către o femeie în vârstă de 43 ani, precum că în jurul orei 18.00, doi necunoscuţi cu cagule pe cap şi înarmaţi cu două pistoale, au pătruns în casă şi i-au maltratat fizic, pe tatăl de ei de 71 ani, legându-i cu benzi adezive. Respectiv, atacatorii au sustras bani în sumă de 800 euro, articole din aur, un telefon mobil şi alte bunuri materiale în valoare de peste 22 000 lei, după care au dispărut de la locul crimei.
În acest context, ofiţerii de investigaţii au reuşit să acumuleze toate probele ce demonstrează complicitatea tuturor membrilor grupării la pregătirea şi comiterea atacului tâlhăresc. În rezultatul percheziţiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, poliţiştii au depistat bunurile furate, două arme de foc păstrate ilegal, haine şi ustensilele folosite în timpul atacului, precum şi substanţe narcotice de origine vegetală. Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru tâlhărie, iar bănuiţii sînt cercetaţi în stare de arest. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 până la 10 ani.
Totodată, poliţiştii investighează versiunile privind implicarea acestora şi în alte cazuri similare.
Adrian Platon