În societatea noastră este necesar ca pe prim plan să se pună accent pe sănătatea femeii, care contribuie nemijlocit la creșterea natalității și dezvoltării țării. Despre aceasta a declarat, Liuba Rotaru, președintele Consiliului de Femei din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în cadrul Forumului Consiliului de Femei cu genericul ”Sănătatea femeilor în atenția sindicatelor”, transmite Curentul.md.
Liuba Rotaru a menționat că, scopul acestui forum este de a aduce la cunoștință autorităților că este necesar de scos în evidență sănătatea femeilor, a mamelor, dar și să înainteze o serie de propuneri pentru ameliorarea situației în acest sistem.
” În țară s-a creat o situație deplorabilă, în deosebi a femeilor din mediul rural, care nasc și cresc copii. Majoritatea femeilor de la țară nu au loc de muncă sau lucrează ilegal, din această cauză nu primesc deloc indemnizații sau acestea sunt mizere. Revendicările noastre, care le-am înaintat anterior, au fost luate în considerație de către autoritățile de stat, ceea ce a fost în favoarea femeilor, în special celor însărcinate. Vom face totul în beneficiul femeilor”, a subliniat Rotaru.
Oleg Budza, preşedintele CNSM, a afirmat că sindicatele susțin femeile în toate acțiunile lor, care vor să ridice nivelul de trai a mamelor. Totodată, cer ca indemnizațiile pentru naștere, întreținerea copilului să fie adus la un nivel mai mare.
Elena Mocreac