[ X ]
Recomandările IGP și INP pentru cetățenii care vor participa la evenimentele de astăzi!
21 Mai

Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Inspectoratul Național de Patrulare (INP) au organizat astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia au avertizat cetățenii Republicii Moldova, care vor participa la măsurile artistice și la evenimentele de pe ordinea de zi, să mențină ordinea și buna desfășurare a activităților, informează CURENTUL.

Gheorghe Cavcaliuc, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, a accentuat că poliția a întreprins toate măsurile necesare pentru a preveni actele de violență, dar și provocările  care s-ar putea isca.

„Peste 3 mii de angajați din cadrul MAI vor fi astăzi angrenați în câmpul muncii, am fost informați că peste  70 de mii de cetățeni vor participa astăzi la evenimentele preconizate. De aceea noi polițiștii vom întreprinde acțiunile necesare pentru a menține ordinea publică și pentru a opri acele provocări care ar putea fi pricinuite. Vom menționa doar cinci evenimente  mai complexe, care urmează să se desfășoare astăzi și la care vom fi prezenți: „Ziua Familiei”, unde așteptăm aproximativ 5 mii de persoane.  Poliția va întreprinde măsuri de restricționare a străzilor. Apoi – Festivalul „Mai Dulce” –  așteptăm circa 4 mii de persoane. Marșul LGBT „Fără Frică”. Protestul organizat la Bălți de către Partidul Nostru și diseară, la ora 19.00 – comemorarea acelor victime care au decedat în urma infectării cu SIDA “Inițiativă Pozitivă”.

 Liviu Baziuc, șeful Inspectoratului Național de Patrulare,  a rugat cetățenii să respecte legislația în vigoare și să se conformeze legii, pentru a nu provoca incidente neplăcute.

  „Rugăm respectarea legislației în vigoare, sfătuim oamenii  în cazul în care observă cetățeni-provocatori sau suspecți – rugăm să fie identificat sau informat cel mai apropiat polițist din preajmă. O atenție sporită trebuie să o poarte și organizatorii evenimentelor, care au fost preîntimpinați să mențină ordinea publică. La fel și traficul rutier va fi monitorizat, toți participanții sunt rugați să lase automobilele acasă. Chiar și dacă vor hotări să se deplaseze cu ele atunci trebuie să cunoască că vor putea parca automobilele pe str. Columna și str. 31 august. Există riscul de a se crea ambuteiaje de aceea rugăm atenție maximă din partea conducătorilor auto”, a menționat șeful INP.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților