[ X ]
Producătorii de țigarete susţin Serviciul Vamal în combaterea traficului ilicit cu ţigarete
18 Martie

Compania JTI, unul dintre cei mai importanţi producători de ţigarete la nivel global, a donat Serviciului Vamal al Republicii Moldova o unitate de transport dotat cu echipamente speciale destinate echipelor canine instruite în vederea depistării produselor de tutungerie, transmite Curentul.md.

Donaţia are la bază Memorandumul de Înţelegere semnat de către JTI şi Serviciul Vamal în anul 2008, care prevede colaborarea în scopul contracarării traficului ilicit cu ţigarete.

JTI şi-a exprimat mulţumirea faţă de succesele Serviciului Vamal, care în anul 2013 a triplat numărul de ţigarete capturate comparativ cu anul 2012, menţionând că acest rezultat se datorează inclusiv eficienţei activităţii de control a echipelor canine.

Amintim că anterior JTI a contribuit la dotarea cu echipament special şi cu unităţi de transport a echipelor canine, precum şi a participat la formarea acestora. Echipele, alcătuite din câte un câine şi un ofiţer al Serviciului Vamal, au fost instruite în cadrul Şcolii de Dresaj a Autorităţii Vamale din Republica Cehă şi au participat la diverse competiţii, operaţiuni şi exerciţii comune organizate împreună cu colegii din Austria, România, Ucraina, etc.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților