[ X ]
Procurorii au reluat urmărirea penală în privinţa unui medic, acuzat de malpraxis
30 Septembrie

Procuratura raionului Teleneşti a reluat urmărirea penală în privinţa şefei Secţiei obstetrică a spitalului raional sub aspectul încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale în timpul primirii unei naşteri, cu consecinţe nefavorabile directe asupra mamei şi fătului, transmite CURENTUL.

Cazul a avut loc pe 25 ianuarie 2012, în secţia maternitate a Spitalului raional Teleneşti, unde o pacientă fusese internată în săptămîna a 39-a de sarcină, ca urmare a „ruperii premature a pungii amniotice”. Ca urmare a manipulaţiilor medicilor în timpul naşterii premature, fătului i-a fost fracturată clavicula, iar mama a suferit complicaţii, fiind supusă mai multor intervenţii chirurgicale, în rezultatul cărora i-a fost înlăturat uterul şi colul uterin, iar ulterior i-a fost extirpat şi un rinichi.

Fiind sesizată despre acest caz, Procuratura din Teleneşti a pornit o cauză penală, fiind efectuate o serie de acţiuni de urmărire penală, iar medicul care primise naşterea a fost recunoscut în calitate de bănuit de comiterea malpraxisului. De asemenea, procurorii au dispus efectuarea expertizei medico-legale de către experţii Centrului de Medicină Legală de la Chişinău. În concluziile lor din decembrie 2012, experţii moldoveni au arătat că nu există culpa medicilor care au primit naşterea, concluzie menţinută şi în cadrul expertizei medicolegale repetate, din ianuarie 2014, efectuate tot la Chişinău. Astfel, în lipsa probelor care ar fi indicat asupra vinovăţiei medicului, acesta a fost scos de sub urmărire penală.

Totuşi, pentru elucidarea cazului, în anul 2014, procurorii s-au adresat autorităţilor judiciare din România pentru efectuarea expertizei medico-legale internaţionale în comisie de către medicii legişti ai Institutului Naţional de medicină legală „Mina Minovici” din Bucureşti, România. Recent, experţii români au concluzionat existenţa legăturii de cauzalitate directe între erorile medico-chirurgicale consecutive şi consecinţele nefavorabile asupra mamei şi fătului, şi anume prin decizia de primire a naşterii pe cale naturală, deşi era necesară intervenţia cezariană.

Astfel, odată cu apariţia unor fapte noi, procurorii au dispus reluarea urmăririi penale în privinţa medicului, aceasta fiind recunoscută în calitate de învinuită de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, pentru care legislaţia prevede pînă la 3 ani închisoare cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Urmărirea penală pe caz continuă, procurorii urmînd să califice inclusiv şi acţiunile celorlalţi medici în acţiunile cărora, conform concluziei expertizei medico-legale internaţionale, au fost depistate deficienţe medicale la primirea naşterii.

Adrian Platon

 

Inapoi la arhiva noutaților