Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale în privinţa judecătorului din Anenii Noi, învinuit de comiterea actelor de corupţie, transmite CURENTUL.
Amintim că, la începutul acestui an, magistratul a pretins şi primit, în trei tranşe, de la ruda unei părţi implicate într-o cauză civilă, aflate la el în procedură, suma de 1000 euro în vederea adoptării unei hotărâri favorabile. Acesta a fost reţinut imediat după primirea celei de-a treia tranşe de bani.
Iniţial judecătorul a fost cercetat în stare de arest, apoi acestuia i-a fost schimbată măsura preventivă în arest la domiciliu.
Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, judecătorul riscă închisoare de până la 15 ani cu amendă în mărime de până la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
În baza demersului Procurorului General, Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat din funcţie judecătorul, până la rămânerea definitivă a Hotărârii în cauza penală respectivă.
Adrian Platon