Procurorul interimar anticorupţie a dispus iniţierea unei investigaţii ca urmare a depistării, în cadrul percheziţiilor de ieri, a mai multor probe din dosarul penal privind fraudele de la BEM. Este vorba despre documente care conţin informaţie secretă din domeniul financiar-bancar, parvenită inclusiv de la investigatori din străinătate. Scopul anchetei este de a stabili circumstanţele în care probe relevante din cauza penală au fost depistate în biroul unuia dintre suspecţi, transmite CURENTUL.
De asemenea, procurorii anticorupţie urmează să investigheze şi faptul identificării în unul dintre birourile percheziţionate a unor probe materiale care demonstrează că martori din dosarul BEM au fost monitorizaţi de persoane terţe, inclusiv cu implicarea unor instituţii ale statului.
Amintim că, ieri, patru persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, fiind învinuite de spălare de bani, infracţiune care a adus prejudicii în proporţii deosebit de mari Băncii de Economii. Astăzi, acestea au fost puse sub învinuire, urmând ca procurorii să ceară judecătorilor de instrucţie eliberarea mandatelor de arest pe numele acestora.
De notat că reţinuţii figurează într-o investigaţie, iniţiată în România, iar un cetăţean român a fost citat de CNA şi procurori pentru a fi audiat în dosarul delapidărilor de la BEM.Acesta este suspectat de coautorat la spălare de bani şi urmează să fie anunţat în urmărire internaţională, dacă nu va răspunde citării repetate.
Cristina Pendea