Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș susține că, o dată cu implementarea reformei în domeniul sistemului de pensionare, cei care primesc bani în plic nu au nici o șansă să aibă parte de o pensie decentă, transmite CURENTUL cu referire la interviul acordat pentru Europa Liberă.
Stela Grigoraș afirmă că, unificarea condiţiilor de pensionare înseamnă şi o modalitate de responsabilizare.
„Noi trebuie să fim responsabil de ceea ce se întâmplă cu viaţa noastră. Şi atunci omul trebuie să-şi dea seama, dacă vrei o pensie de la stat, pentru că ai putea lua şi o pensie privată, dar dacă vrei să fii participant la sistemul de pensie publică trebuie să contribui. Şi primul element este unificarea condiţiilor de pensie. Al doilea element, am schimbat formula de calcul a pensiei. Toată lumea se plângea: „Formula foarte complicată, stufoasă, neînțeleasă, netransparentă”. De aceea, avem foarte multe contestaţii, lumea nu credea că, de fapt, li se calculează corect mărimea pensiei. Şi acum avem o formulă foarte simplă, din trei elemente – stagiul de cotizare, volumul banilor cu care ai contribui la bugetul de asigurări sau venitul impozabil şi un coeficient care este acum de 1,35 şi reprezintă 40% rata de înlocuire. Adică, rata de înlocuire din salariul pe care l-ai avut pensia va constitui, cel puţin, 40% din salariul pe care l-ai pierdut. Această formulă va sta la baza şi unui calculator online, astfel încât fiecare om să-şi poată verifica, planifica. Să nu vină bătrâneţea pe neprins de veste, să ne planificăm bătrâneţea, să ne planificăm bugetul cu care vrem să trăim, atunci când vom ieşi la pensie.”, spune ea.
Ministrul a menționat că, actualmente cea mai mică pensie este în agricultură, de 840 de lei şi în restul economiei – 940 de lei. „Acum nu mai avem agricultură şi economie, avem o singură pensie minimă. Şi, automat, cei care lucrează în agricultură au fost ridicaţi la 961 de lei.”, mai spune ea.
Cît privește cea mai mare pensie, Stela Grigoraș a spus că, „Cea mai mare poate fi şi 20.000 de lei în condiţiile actuale”.
„Un alt element. Nu se mai plafonează venitul din care plăteşti cotizaţii de asigurare socială. Oamenii cu salarii mari, dacă vor să fie participanţi la sistemul de pensie, vor plăti din salariul întreg. Şi, respectiv, pensia va fi destul de considerabilă şi semnificativă, atunci când vor ieşi la pensie.”, a precizat demnitarul.
Noul sistem de pensionare va intra în vigoare la 1 aprilie 2017.
Cristina Pendea